EvenimentNews

Falsul avocat din Gorj în vârstă de 62 de ani care a violat o fetiță de 14 ani, a convins-o pe mama copilei să facă declarații în favoarea sa

 

Un bărbat de 62 de ani, din comuna Cătunele, se află de mai multe luni în spatele gratiilor, fiind cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni precum racolare de minori în scopuri sexuale și viol asupra unui minor în formă continuată.

Acesta a pretins a fi avocat și s-a apropiat de-a lungul timpului de mai multe femei spre obținerea de favoruri. Ulterior, oamenii legii au aflat că bărbatul a ademenit o adolescentă de 14 ani pe care a violat-o. Acesta a chemat-o pe minora din Cătunele la domiciliul său, sub pretextul de a-i oferi meditații școlare. 

„La data de 25 februarie 2024, polițiștii gorjeni au fost sesizați prin plângere, de o femeie, în vârstă de 20 de ani, din Motru, cu privire la faptul că ar fi fost șantajată de un bărbat, de 62 de ani, sub amenințarea că ar efectua demersuri judiciare împotriva acesteia, pentru a pierde custodia celor doi copii minori, sau va fi obligată la plata unor despăgubiri, ori va formula plângeri penale împotriva sa, dacă nu va accepta o relație amoroasă cu acesta.

Din cercetări, a reieșit faptul că bărbatul pretindea faptul că este de profesie avocat, folosindu-se de această calitate pentru a se apropia de diverse persoane, în preponderent femei, în scopul obținerii de foloase patrimoniale sau nepatrimoniale.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj, au rezultat indicii cu privire la săvârșirea altor fapte de natură penală, în continuare fiind extinsă urmărirea penală pentru infracțiunile de racolarea minorilor în scopuri sexuale, viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată și violarea vieții private.

În perioada 27.10.2023-06.04.2024, bărbatul, profitând de relația de încredere construită între el și o minoră în vârstă de 14 ani, cunoscând vârsta acesteia, ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta în mod repetat, invitând-o la domiciliul său, sub pretextul oferirii de meditații școlare”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj, la mijlocul lunii octombrie. 

În baza probatoriului administrat, la data de 19 respectiv 20 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj trei persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv o femeie de 26 de ani, din comuna Cătunele, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la șantaj în formă continuată și complicitate la influențarea declarațiilor, o altă localnică de 47 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă și un bărbat de 62 de ani, din aceeași localitate, bănuit de șantaj în formă continuată și influențarea declarațiilor.

Urmare a trimiterii în judecată a bărbatului de 62 de ani, pentru infracțiunile de racolarea minorilor în scopuri sexuale, viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată și violarea vieții private, în timp ce se afla sub măsura arestării preventive, în penitenciar, a încercat să determine și a determinat, prin acte de constrângere morală, victima respectiv pe mama victimei, să dea declarații favorabile lui, în cauza în care se află sub măsura arestării preventive.

„Pentru realizarea actelor de constrângere a fost ajutat de o tânără de 26 de ani (nora sa), constând în aceea că aceasta a transmis mai departe, către mama victimei, mai multe mesaje ale bărbatului de 62 de ani, prin care acesta încerca să o determine pe femeie să declare în favoarea sa, precum și să efectueze alte demersuri favorabile lui.

Femeia de 47 de ani (mama victimei) a efectuat demersurile cerute de bărbat, pentru a-l ajuta pe acesta în scopul de a împiedica tragerea sa la răspundere penală, făcând afirmații mincinoase în fața instanței de judecată, în cauza pentru care acesta a fost trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite față de fiica femeii, cu vârsta de 15 ani.

Ulterior, față de mama victimei a fost continuată urmărirea penală și cu privire la infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, iar la data de 18.10.2024, minora a fost preluată de reprezentanți ai DGASPC Gorj, fiind instituționalizată și în prezent.

Ulterior reținerii, față de acesta, judecătorul a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, măsură prelungită succesiv până la data de 03.12.2024, când în cazul său a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button