Duminică, 25 septembrie, începând cu ora 10.30, la Casa de Cultură a Studenților din București „Grigore Preoteasa” are loc vernisarea expoziției de grafică „Olteni de 10”.
Tot atunci are loc și lansarea albumului „Fenomenul Duduman prin lumea culturală din Oltenia”, avându-l ca autor pe gorjeanul Teodor Dădălău, editura CJCPCT Gorj. Evenimentul va fi prezentat de vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, profesor doctor Gheorghe Nichifor.
Evenimentul are loc în cadrul întâlnirii anuale a gorjenilor organizate de către Liga Culturală „Fiii Gorjului”.