News

Eveniment de promovare a agroturismului din Gorj, mâine, la Polovragi

Instituția Prefectului – județul Gorj organizează joi, 7 decembrie, începând cu ora 14:00, la Căminul Cultural Polovragi, un prim eveniment menit să promoveze înființarea punctelor gastronomice locale. Întâlnirea va pune accentul pe dezbaterea și promovarea unor subiecte esențiale pentru agro-turismul din Gorj și micii producători din județul nostru.

Tema centrală a dezbaterii va fi „Înființarea și Promovarea Punctelor Gastronomice Locale”. Este un bun prilej pentru autoritățile locale, pentru proprietarii de puncte gastronomice locale, precum și pentru cei interesați să intre în acest domeniu să se reunească, să schimbă idei și să contribuie la evoluția acestui sector vital pentru dezvoltarea turismului în județul nostru.

Invitați speciali:
Veronica Țăran-Baciu – Director General al Agenției Naționale a Zonei Montane și Consultant pentru Puncte Gastronomice Locale

Aurel Simion – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Dorian Lungu – Președinte Asociația Gastro Local

Prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, îi încurajează pe toți cei implicați în procesul de dezvoltare a turismului din județul nostru să participe activ la aceste dezbateri, contribuind astfel la consolidarea și dezvoltarea durabilă a sectorului gastronomic local.

“Prin astfel de inițiative, se urmărește consolidarea comunității de afaceri locale și crearea unui mediu propice pentru inovație și creștere economică. Evenimentul se dorește a fi un pas semnificativ către întărirea colaborării dintre agenții economici și autoritățile locale în beneficiul întregii comunități. Punctele gastronomice locale sunt într-o creștere numerică continuă la nivelul întregii țări. În perspectiva adoptării noii legislații care le va reglementa, este imperativ să existe o voce comună și un schimb de bune practici pentru a sprijini această industrie în dezvoltarea sa. Acest tip de întâlniri vor oferi un cadru propice pentru informarea corectă și în timp real, esențială pentru creșterea calității serviciilor oferite de aceste puncte gastronomice”, au transmis reprezentanții Prefecturii Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button