News

Este Ziua Mondială a Educației!

Ziua Educaţiei în România este sărbătorită din anul 2013 pe 5 octombrie. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă. Dacă această dată pica în timpul săptămânii, atât elevii, cât şi profesorii, vor fi liberi.

Această zi a fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.

Ziua mondială a Educaţiei a fost marcată, în 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, sub sloganul Profesorii: Conducerea în criză, reimaginarea viitorului”, fiind esenţială contribuţia cadrelor didactice pentru a oferi învăţare la distanţă, pentru a sprijini populaţiile vulnerabile, pentru a redeschide şcolile şi pentru a se asigura că lacunele în materie de învăţare au fost atenuate.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button