Escrocheria „sms-ul de la bancă”. Au păcălit zeci de persoane
Trei tineri din Teleorman, membri ai unei grupări specializate în înșelăciuni cibernetice, au fost prinși, duși la audieri și reținuți pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au descins, vineri, la locuințele a trei tineri din județul Teleorman, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
„Din investigațiile și cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada martie-mai 2024, prin intermediul unor aplicații web și mobile specializate, cei trei ar fi demarat o campanie SPAM prin mesaje SMS, sub forma: „Contul tău (denumirea unor bănci) a fost dezactivat. Pentru a-l activa trebuie să îți verifici datele accesând următorul link:..” În acest fel, aceștia ar fi transmis mesaje către mii de numere de telefon, generate aleatoriu și care aparțin unor persoane de pe întreg teritoriul țării. Persoanele care dădeau curs solicitării prin accesarea link-ului din SMS erau direcționate către copii fidele ale site-urilor băncilor, pentru a-și introduce datele. Datele introduse ar fi fost folosite ulterior pentru efectuarea, în mod fraudulos, de operațiuni de tranzacționare și retragere numerar”, transmite IPJ Bistrița Năsăud.
Până la această dată, polițiștii bistrițeni au indicii că zeci de persoane din toată țara au fost înșelate în acest fel, iar prejudiciul total, cauzat prin comiterea infracțiunilor, urmează să fie stabilit.
La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor telefoane și cartele SIM, laptopuri, carduri de memorie și dispozitive cu valoare probatorie pentru cauză.