NewsȘtiri

Elevul înjunghiat la Liceul Sportiv Târgu Jiu, operat cu succes de un medic specialist pediatru și unul generalist. IȘJ Gorj a demarat o anchetă!

Un incident grav a avut loc în această dimineață la Liceul Sportiv din Târgu Jiu, unde un elev de 14 ani a fost înjunghiat de un coleg de aceeași vârstă în timpul unei pauze dintre orele de curs. Conflictul spontan dintre cei doi băieți, ambii elevi de clasa a VIII-a, a escaladat, unul dintre ei folosind un cuțit și rănindu-l pe celălalt în zona umărului stâng.

În urma agresiunii, elevul rănit a fost transportat de urgență la spital. Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Târgu Jiu:

“Copilul în vârstă de 14 ani a fost adus la UPU cu ambulanta și prezența o plagă înjunghiată la umărul stâng. Era conștient și cooperant.
A fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, intervenție care a decurs foarte bine. Pacientul va rămâne internat în Secția Chirurgie generala 1.
Echipa operatorie a fost alcătuită din medic specialist chirurgie pediatrică și medic specialist chirurgie generală”, a transmis Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. 

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a demarat o anchetă după cele întâmplate: “În cursul acestei zile, în perimetrul unei unități de învățământ preuniversitar din municipiul Târgu Jiu, a avut loc un incident violent între doi elevi. Din primele informații, într-o pauză, a izbucnit un conflict între cei doi elevi, iar unul din ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt. Inspectoratul Școlar Județean Gorj a demarat o anchetă pentru verificarea faptelor”, a transmis purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button