Elevul care a primit nota 2 la purtare, victorie în instanță. Va primi daune morale
Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu“ din Buzău trebuie să șteargă din registru nota 2 pe care a primit-o elevul Alexandru Voicu în 2018 și să-i plătească daune morale de 3.000 de lei pentru suferința cauzată prin scăderea note la purtare pentru că și-a ironizat profesoara de desen printr-o postare pe Facebook, potrivit deciziei definitive a Curții de Apel Ploiești.
Totul a pornit în 2018 când Alexandru Voicu, pe atunci un adolescent de 17 ani care învața la Liceul B.P. Hasdeu din Buzău, a distribuit pe un grup intern al școlii un clip video realizat în 2013 în care apare profesoara de desen, potrivit libertatea.ro. „Băi băieți, eu zic să îi găsim profei un băiat de care să se lipească”, scrie el cu referire la versurile melodiei. Apoi continuă cu o critică la adresa liceului. „Colegiul «Bogdan Petriceicu Hasdeu» este liceul în care este interzisă purtarea bărbii și a părului lung, dar unde predă una dintre cele mai luminate minți ale sistemului de învățământ, această struțo-cămilă a artei, care se zbate între vocația de a cânta și de a desena”.
Băiatul a făcut atunci obiectul unei anchete disciplinare la capătul căreia s-a ales cu nota 2 la purtare pe primul semestru. „Mi-am cerut scuze doamnei profesoare, dar nu a contat”, spune Andrei într-un interviu acordat presei locale după incident. La rândul ei, mama băiatului povestește că a încercat de mai multe ori să îl înduplece pe directorul liceului. „Am încercat cu scuze și iertări, dar a zis că nu are ce să ierte, că el aplică legea”, spunea Elena Gabriela Voicu.