NewsȘtiri

Elevii Liceului Sportiv Târgu Jiu au împărțit fructe bolnavilor de cancer internați la SJU


Elevii Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu alături de bibliotecara instituției de învățământ au împărțit fructe bolnavilor internați pe Secțiile de Oncologie și Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

”Se poate și la noi!

Acum 3 zile, pe 16.10.2022, a fost „Ziua Mondială a alimentației”, iar în cadrul Liceului cu Program Sportiv Târgu-Jiu, a avut loc o activitate dedicată marcării acestei zile.
Fiecare elev a adus la biblioteca școlii un fruct de sezon. La inițiativa D-nei Bibliotecar Dana Stefan – voluntar al ABC Gorj, fructele au fost puse în pachete și donate pacienților internați în Sectilie de Oncologie și Psihiatrie. MULȚUMIRI aducem cadrelor didactice, elevilor claselor a V-a, a VI-a, a IX-a și a X-a, Informatician Driga Elena, Instructor Sportiv Vintilescu Maria Otilia,  Voluntar Bibliotecar Ștefan Daniela si conducerii LICEUL CU PROGRAM SPORTIV TG JIU pentru sprijinul acordat ABC Gorj prin activitățile desfășurate de către cei mai sus menționați.

Invitam călduros orice entitate privată sau publică să se alăture demersului nostru de susținere și ajutorare a bolnavilor oncologici gorjeni și a familiilor acestora!
DONEAZĂ și TU în contul Asociaţiei Bolnavilor de Cancer Gorj:

Cont IBAN: RO29BTRLRONCRT0630749201
Banca Transilvania“ au transmis organizatorii.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button