Eveniment

Ei sunt cei trei mineri morți în tragicul accident petrecut, ieri, în Cariera Jilț! Aveau doar 29, 38 respectiv 48 de ani!

În urma tragicului accident petrecut, ieri după-amiază, la Cariera Jilț Sud din Mătăsari unde o autospecială plină cu mineri s-a răsturnat de la trei metrii de sol și în urma cărora trei bărbați de 29, 38 respectiv 48 de ani și-au pierdut viața, apropiații acestora îi plâng pe rețelele socializare. Tot acolo au fost publicate imagini cu cei trei bărbați și publicate sute de mesaje de condoleanțe.

Cel mai tânăr dintre ei ,Pirjol Dragoș, în vârstă de 29 de ani din Mătăsari a lăsat în urma sa o soție însărcinată.

„O poză dar incompletă în acest moment Pirjol Dragoş. În aceste clipe de adâncă tristețe îmi este foarte greu să găsesc cuvintele, pentru că nimic nu-ți mai poate mângâia sufletul odată cu pierderea ființei dragi sau a unui prieten ! Sincere condoleanțe familiei îndoliate, să ai grija de Roxi de acolo de sus și drum lin printre îngeri prieten drag”, „Drum lin dragul nostru Pirjol Dragoş să o veghezi pe Roxi și pe bebe de sus ,de acolo ! Nu te vom uita în veci”, sunt doar câteva din mesajele publicate pe Facebook.

Cei trei bărbați lucrau la Secția Mecanică din cadrul Carierei Jilț Sud din Mătăsari. „Drum lin către cer, colegii mei de la Secția Mecanică, Dumnezeu să-i odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiilor”, se arată pe un grup de Facebook dedicat mineritului din Gorj.

În cea ce privește ancheta, polițiștii așteaptă raportul final după necropsiile care s-au făcut victimelor. Abia atunci pot formula acuzații oficiale. Ancheta lor este dublată de cea a Inspectoratului de Muncă. Și evident există și o cercetare internă la Complexul Energetic Oltenia, unde trei directori și-au pierdut funcțiile până acum.

Cert este că până acum nu se știe cu exactitate câți muncitori se aflau în acel vehicul, pentru că unii ar fi plecat după accident. Oricum, numărul era clar depășit, pentru că în acele mașini nu ar trebui să intre mai mult de opt persoane. Înăuntru se aflau și două butelii de acetilenă, care este posibil să se fi răsturnat peste victime.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button