Efective suplimentare de jandarmi vor fi la datorie în Gorj, în minivacanța de 1 Mai și Paște
Cu ocazia minivacanței ocazionată de 1 Mai și Sărbătorile Pascale, în perioada 01-06 mai, Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a suplimentat numărul de jandarmi din structurile de ordine publică pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la evenimentele organizate, pentru a preveni și combate faptele antisociale precum și pentru sprijinul și îndrumarea cetățenilor.
În contextul Zilei de 1 Mai, jandarmii gorjeni vor asigura măsurile de ordine publică la Dumbrava Drăgoieni unde sunt organizate manifestări cultural-artistice și se estimează participarea unui număr mare de persoane precum și la Zilele comunei Brănești.
Pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului oficiate la lăcașurile de cult (biserici și mănăstiri), jandarmii gorjeni vor fi alături de credincioși în municipiile Târgu-Jiu și Motru precum și în Tismana, Polovragi, Bumbești-Jiu și Rovinari.
„În această perioadă, vom executa misiuni și în sistem integrat în cadrul patrulelor mixte jandarmi-polițiști și vom fi prezenți în zonele aglomerate din Mall, piețe, parcuri. Recomandăm participanților să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel, să aibă în atenție copiii iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică. Jandarmii montani din Rânca, Runcu și Tismana vor acționa pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor precum și pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Dacă vă deplasați în zonele montane, vă recomandăm să vă informați în prealabil cu privire la condițiile meteo locale, să vă echipați adecvat, să nu vă expuneți la riscuri și să solicitați sprijinul echipajelor de intervenție dacă întâmpinați probleme. În această perioadă vom continua acțiunile pentru protejarea fondului piscicol și respectării măsurilor de prohibiție în zona habitatelor piscicole naturale din județul Gorj”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Gorj.