NewsPolitică

Edil de municipiu: Funcția de primar nu mai este respectată

Edilul celui de-al doilea municipiu al județului Gorj, Motru, Cosmin Morega, a ajuns la concluzia că funcția de primar nu mai este respectată.

Cosmin Morega a reacționat în contextul nemulțumirile primarilor legate de lefurile pe care le încasează. Edilul consideră îndreptățite nemulțumirile colegilor săi care s-au plâns că nu le-au mai fost actualizate lefurile de ani de zile. Cosmin Morega susține că s-a ajuns în situația în care și un muncitor necalificat de la Complexul Energetic Oltenia încasează un salariu lunar de peste 7000 de lei, cu câteva mii de lei peste, cu cât sunt plătiți unii primari.

“Până la urmă, sunt îndreptățiți oamenii, având în vedere că un muncitor, chiar necalificat în ziua de astăzi, din ce am înțeles și am văzut pe la CEO, trece de 7000 de lei net, în condițiile în care mulți primari nu iau suma asta. Este o treabă care este normal și firească, responsabilitatea maximă este a ordonatorului principal de credite în orice situație, fiindcă așa s-a împământenit treaba, așa s-a gândit, că de vină este numai primarul de tot ce se întâmplă rău, și de multe ori faptele bune sunt uitate, dar asta este altă discuție. Până la urmă, au dreptate, sunt primari care câștigă doar 6000 și ceva de lei, maxim 7000 de lei net și întotdeauna trebuie să răspundă la toate solicitările, să stai în poziția de drepți 24 din 24 fiindcă această funcție de primar nu mai este respectată. Toată lumea crede că pentru acele taxe și impozite plătite care, de multe ori, nu acoperă nici parte de subvenție acordată sau pentru iluminatul public, trebuie să stai prezent, să fii slavul cetățeanului, ceea ce nu este normal. Sper să nu se ajungă la proteste, să se înțeleagă, întotdeauna când vine vorba de primari, președinți de consilii județene, spun să lăsăm, dar este o problemă delicată. Atât timp cât există o lege și spune că acei coeficienți se raportează la salariul minim pe economie și noi nu avem de 4 ani această raportare, înseamnă că nu este corect. De ce trebuie întotdeauna să fie sacrificați primarii, să considere că primarii au, că fură, că se descurcă, pentru că nu este adevărat”, a conchis edilul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button