Societate

Economia la fondul de salarii. Câți bani primesc minerii și energeticienii

Liderii federațiilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia și administrația companiei au finalizat, vineri, negocierile pentru împărțirea economiei la fondul de salarii.

Angajații Complexului Energetic Oltenia vor primi, luni, economia la fondul de salarii. Minerii și energeticienii vor încasa fiecare câte 2682 de lei net.

Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, afirmă că suma este mai mare decât cea de anul trecut. Liderul SMEO dă din nou asigurări că liderii federațiilor din CE Oltenia vor obține creșteri salariale la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă, care vor începe în luna februarie.

“Am hotărât ca economia la fondul de salarii să fie împărțită la lichidarea lunii, adică luni. Așa cum am și transmis, suma este mai mare. Este 4584 de lei brut, adică 2682 de lei net. Reamintesc colegilor mei mineri și energeticieni că la această sumă avem câștigul pe care l-am obținut în luna octombrie, când au mai fost introduse câte 300 de lei la salariile de bază, tot din economie și acești bani îi vom avea de acum, până când vom ieși la pensie.

Încă o dată transmit colegilor mei mineri și energeticieni că întreaga comisie de negociere a contractului colectiv de muncă, cele două federații care vor negocia și în viitor contractul colectiv de muncă vom face tot ceea ce depinde de noi ca munca depusă de colegii noștri să fie răsplătită așa cum merită. Luni, va fi închis anul, odată cu lichidarea pe care o vom primi pe luna decembrie. (…) Suma este mai mare decât cea de anul trecut. Este o sumă care este binevenită, acum, după sărbători în casele colegilor mei mineri și energeticieni”, a adăugat Jan Popescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button