Durere fără margini în familia diaconului Sabin Preda. Soția sa a murit după o luptă grea cu cancerul
Diaconul Sabin Preda trece prin momente cumplite, după ce soția sa, Liliana Elena, a pierdut lupta cu cancerul și s-a mutat la cele veșnice, lăsând în urmă doi copii.
Durere fără margini în familia diaconului Sabin Preda. Liliana Elena Preda se lupta de foarte mult timp cu un cancer care a avansat destul repede astfel încât medicii nu i-au mai dat foarte multe șanse de supraviețuire. Apropiații familiei diaconului Sabin Preda spun că acesta urma să își ducă soția în străinătate, la tratament. Însă, din păcate, boala cruntă a învins-o pe Liliana care a murit sâmbătă seară, lăsând în urmă două fetițe și un soț împietrit de durere.
Vestea trecerii la cele veșnice a Lilianei Preda a fost făcută pe o rețea de socializare de către membrii Grupul psaltic Nectarie Protopsaltul, a cărui dirijor este părintele diacon, Sabin Preda.
”Astă seară, în timpul Vecerniei praznicului Sfinților Împărați, Liliana-Elena, soția părintelui diacon Sabin Preda, s-a mutat la ceruri.
Să ne rugăm pentru odihna sufletului ei! Veșnică pomenirea ei!”, au scris membrii grupului psaltic Nectarie Protopsaltul, pe Facebook.