NewsȘtiri

Durere fără margini: Ea este tânără de 23 de ani care a pierit în tragedia de pe Valea Oltului. Alături de ea s-a stins și tatăl

 

Destinul a fost nemilos cu familia Popa din comuna Perișani, județul Vâlcea. O tragedie cumplită petrecută aseară, pe 4 februarie 2025, în comuna Racovița, județul Vâlcea, a curmat viața Mihaelei Popa, o tânără de 23 de ani, și a tatălui său, Nicușor Popa, în vârstă de 68 de ani.

Cei doi se aflau în autoturismul familiei, alături de un copil de 5 ani, nepotul lor, și se întorceau spre casă când mașina a plonjat în apele reci ale râului Olt. Mihaela se afla la volanul mașinii Audi, pe care o îndrăgea tare mult. 

Ziua părea una obișnuită. Mihaela, împreună cu tatăl și nepotul său, plecase să alimenteze și să spele mașina, dar drumul de întoarcere s-a transformat într-un coșmar. Pe DJ 703P, într-o clipă fatidică, tânăra a pierdut controlul volanului, a lovit un parapet și s-a prăbușit cu autoturismul în râul Olt, scrie presa locală. 

Martorii accidentului au sunat imediat la 112, însă pentru Mihaela și tatăl său nu s-a mai putut face nimic.

Familia, copleșită de durere
Una dintre surorile Mihaelei a povestit cu inima frântă ultimele clipe în care a vorbit cu cei dragi: „Ziua începuse normal, nimic nu prevestea această nenorocire. Mihaela era plină de viață, iar tata o însoțea mereu cu drag. Acum ne-au rămas doar amintirile…”

Copilul de 5 ani a supraviețuit miraculos, fiind salvat de echipele de intervenție.

Înmormântarea celor doi va avea loc în satul natal, unde familia, prietenii și întreaga comunitate se vor aduna pentru a le aduce un ultim omagiu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button