Societate

Drumul expres Craiova-Târgu-Jiu. “Probabilitatea ca el să nu se realizeze este una foarte mică”

Prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, afirmă că probabilitatea ca drumul expres Craiova-Târgu-Jiu să nu se realizeze este “foarte mică”.

Comisia de specialitate a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a avizat, vineri, studiul de fezabilitate necesar construcției drumului expres Craiova – Târgu Jiu.

Iulian Popescu spune că a discutat cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, care i-au transmis că drumul de mare viteză se află “în primele poziții” ale investițiilor viitoare în infrastructură rutieră.

“Este vorba de un pas important care s-a întâmplat, săptămâna trecută, mai exact vineri, în sensul în care studiul de fezabilitate despre care știm că trebuia să fie încheiat la sfârșitul anului trecut, până la urmă, a fost gata, a fost acceptat după discuții, clarificări, observații ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și a și trecut prin Comitetul Tehnico-economic. Acesta este un prim pas, urmează Comitetul Tehnico-economic al Ministerului Transporturilor, iar apoi acest studiu de fezabilitate care prevede principalii parametri ai investiției drumului expres Craiova-Filiași-Târgu-Jiu va fi trecut prin hotărâre de guvern. Odată ce este aprobat de guvern, putem să trecem la următorii pași, continuarea proiectului tehnic.

Lucru pe care mi l-aș dori la pachet odată cu execuția. Adică, acești pași, Comitetul Tehnico-economic al ministerului, Comitetul Tehnico-economic al guvernului, adică hotărâre de guvern aprobată și, ulterior, este foarte important să vedem că este scos la licitație execuție plus proiect tehnic. Lucrul acesta ar putea dura câteva luni, dar odată ce avem o licitație în care se câștigă, se semnează contractul cu un antreprenor care-și asumă și proiectarea tehnică și execuția, lucrurile sunt clare și acest proiect a pornit pe făgașul cel bun, nu mai poate fi oprit. Am avut discuție cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, el rămâne în continuare un proiect matur, în primele poziții ale investițiilor viitoare în infrastructură rutieră. Așa că probabilitatea ca el să nu se realizeze este una foarte mică”, a conchis reprezentantul guvernului în teritoriu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button