News

Două persoane decedate, mamă şi fiu, descoperite într-un apartament

O femeie în vârstă de 88 de ani şi un bărbat, de 57 de ani, mamă şi fiu, au fost descoperiţi decedaţi, vineri după-amiază, într-un apartament de pe strada Aleea Carpaţi din Târgu Mureş, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 16,10, Poliţia municipiului Târgu Mureş a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la o locuinţă din cartierul Aleea Carpaţi s-ar afla două persoane decedate. La locaţia indicată în apel au fost dirijaţi şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic, pentru efectuarea activităţilor specifice de cercetare la faţa locului. Poliţiştii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unui bărbat de 57 de ani şi a unei femei de 88 de ani. Personalul medical dirijat la faţa locului a constatat că aceştia nu mai prezentau semne vitale, trupurile celor doi fiind transportate la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor de deces”, a precizat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button