Un proiect de excepție, marcat de respect față de istorie și comunitate, este pe cale să se îndeplinească. Dosarul pentru includerea „Ansamblului Monumental Calea Eroilor” în patrimoniul UNESCO este în curs de obținere a avizului pozitiv pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.
„Ca reprezentant în Grupul de Lucru „Brâncuși-UNESCO” din partea Ministerului Dezvoltării, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului am reușit să focalizăm resursele și expertiza necesare pentru a formaliza recunoașterea capodoperelor de la Târgu Jiu la nivel internațional. Procesul de includere a „Ansamblului Monumental Calea Eroilor” în patrimoniul UNESCO se află într-un stadiu avansat, parcurgând etape semnificative către obținerea avizului pozitiv. În prezent, evaluările în curs indică o direcție favorabilă, iar ansamblul se apropie de a fi înscris în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial. Fiecare pas a fost o declarație de respect față de istoria noastră și concitadinii mei. Acest proiect de excepție a implicat ani de muncă asiduă și multe piedici, însă aceste eforturi nu rămân fără rezultate. Municipiul Târgu Jiu va fi pus pe harta lumii grație marelui Brâncuşi și va ocupa locul pe care îl merită în patrimoniul UNESCO! Mă simt împlinit pentru că am onoarea să contribui la o astfel de realizare istorică, atât pentru Târgu Jiu, cât și pentru România”, a anunțat Victor Banța, secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.