Doliu în lumea literară din România
Gabriela Melinescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate scriitoare din România, a murit marți, 15 octombrie. Aceasta era stabilită în Suedia din 1975.
„Institutul Cultural Român a aflat cu mare întristare vestea trecerii în neființă a Gabrielei Melinescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate scriitoare din România, stabilită în Suedia din anul 1975. Scriitoarea a decedat, pe data de 15 octombrie 2024, la vârsta de 82 de ani, la Stockholm.”, a transmis Institutul Cultural Român, pe Facebook.
Poetă, prozatoare, traducătoare şi graficiană, Gabriela Melinescu s-a stabilit în Suedia, la vârsta de 33 de ani şi s-a impus rapid în elita literară a acestei ţări.
A publicat numeroase volume de poezie şi proză în limba suedeză şi a reprezentat, pe parcursul mai multor decenii, literatura română, la cel mai înalt nivel, în spaţiul scandinav. Poeta a înlesnit traducerea unor importanţi scriitori români şi publicarea acestora în suedeză.
De asemenea, Gabriela Melinescu a realizat traduceri din autori clasici suedezi, precum Emanuel Swedenborg, Sfânta Birgitta de Vadstena, August Strindberg, dar şi din scriitori contemporani: Katarina Frostenson, Göran Sonnevi, Birgitta Trotzig, Agneta Pleijel, Eva Ström, Stig Dagerman, Gunnar Ekelöf şi Kjdll Espmark.
„Gabriela Melinescu a fost o neobosită promotoare a literaturii române în Suedia timp de aproape cinci decenii, precum şi o adevarătă ambasadoare culturală a Suediei în România, după căderea comunismului, când a putut să călătorească în România, să publice din nou şi să restabilească legătura cu ţara natală.Îi suntem profund recunoscători pentru moştenirea sa literară şi pentru totefortul pe care l-a făcut, pentru a crea legături culturale trainice între România şi Suedia”, a precizat Bogdan Popescu, directorul Rumänska kulturinstitutet.
Gabriela Melinescu s-a născut la 16 august 1942, la Bucureşti. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, a fost redactor la revistele „Femeia” şi „Luceafărul”. Între 1965 şi 1975 publică volumele de poezie „Ceremonie de iarnă” (EPL, 1965), „Fiinţele abstracte” (Ed. Tineretului, 1967), „Interiorul legii” (EPL, 1968), „Boala de origine divină” (Albatros, 1970), „Jurământul de sărăcie, castitate şi supunere” (Eminescu, 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor), „Îngânarea lumii” (Albatros, 1972) şi „Împotriva celui drag” (Eminescu, 1975). I-au mai apărut un volum de proză, „Bobinocarii” (EPL, 1969), o carte pentru copii, „Catargul cu două corăbii”
Ed. Tineretului, 1969) şi una de reportaje, „Viaţa cere viaţă” (împreună cu Sânziana Pop, Ed. Eminescu, 1975).
Din 1975, se stabileşte în Suedia, unde publică cinci volume de poezie şi nouă volume de proză, dintre care menţionăm: „Zeul fecundităţii” (Coeckelberghs Förlag, 1977), „Lumină spre lumină” (Albert Bonniers Förlag, 1993, poezie), „Copiii răbdării” (Coeckelberghs Förlag, 1979, Oslo), „Lupii urcă în cer” (Coeckelberghs Förlag, 1981), „Regina străzii” (Coeckelberghs Förlag, 1988, apărut şi în franceză la Manya, Paris), „Omul pasăre” (Eva Bonniers Förlag, 1991, Premiul De Nio, acordat de Academia Suedeză pentru proză), „Schimbare de pene” (Albert Bonniers Förlag, 1998), „Acasă printre străini” (Albert Bonniers Förlag, 2003, Premiul De Nio, acordat de Academia Suedeză).
„Poeta a îmbogăţit spaţiul scandinav prin literatura ei, Suedia are motive să îi fie foarte recunoscătoare.Am avut şi bucuria de a colabora în cadrul unor proiecte de traducere a poeziei româneşti, printre care şi opera Ilenei Mălăncioiu. Am fost onorată că am participat la celebrarea operei Gabrielei Melinescu, la Institutul Cultural din Stockholm, când ea a împlinit 80 de ani”, a declarat scriitoarea suedeză Agneta Pleijel, potrivit Institutului Cultural Român.
În 2002 i s-a decernat Premiul Albert Bonniers pentru opera omnia. După 1989, publică din nou în România volumele de poezie „Jurământul de sărăcie, castitate şi supunere” (antologie, Litera, 1993), „Poezii” (antologie, Vitruviu, 1997), „Fiinţele abstracte şi alte poeme” (antologie, România Press, 2001), „Cuvinte nou născute” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2002) şi „Puterea morţilor asupra celor vii”
(Polirom, 2005), romanele „Lupii urcă în cer” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1993), „Regina străzii” (Univers, 1997 Premiul Uniunii Scriitorilor), „Jurnal suedez I” (1976-1983) (ediţia a II-a, Polirom, 2003), „Jurnal suedez II” (1984-1989) (Polirom, 2002), „Jurnal suedez III” (1990-1996) (Polirom, 2004) – primele trei jurnale au fost coordonate de editoarea Denisa Comănescu, „Jurnal suedez IV” (1997-2002) (Polirom, 2008), romanul „Acasa printre straini” (Polirom, 2004), precum şi volumul de nuvele „Ghetele fericirii” (Polirom, 2006).
La Editura Academiei Române a apărut în 2016, „O sută şi una de poezii”, de Gabriela Melinescu, o antologie coordonată de poeta Ileana Mălăncioiu.
A fost recompensată cu premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1978, iar în anul 2001, Academia Română i-a decernat Premiul Nichita Stănescu pentru poezie. A fost distinsă cu premiul Institutului Cultural Român pentru întreaga carieră şi premiul Albert Bonniers în 2002. În 1991 şi 2003 i s-a conferit Premiul de Nio pentru romanele „Omul pasăre” şi „Acasă printre străini”, iar în 2005 i s-a acordat de către Academia Suedeză, Premiul pentru transmiterea valorilor literaturii suedeze în străinătate. Tot în 2005 a primit Premiul Mihai Eminescu pentru opera omnia. n anul 2007, revista „Avantaje” i-a atribuit premiul „Femeia anului”, ambasador al artei româneşti peste hotare.
„Am avut şi eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului“, descria Nichita Stănescu dragostea pentru frumoasa scriitoare Gabriela Melinescu.
Într-un final, Nichita a pierdut această mare iubire, după ce Gabriela s-a îndrăgostit şi apoi s-a căsătorit cu un editor suedez, Rene Coeckelberghs, apoi a plecat definitiv în Suedia, în 1975, pe când avea 33 de ani.