News

Doliu în comunitatea moto! Iordache din Turceni, condus pe ultimul drum de sute de oameni

Durere fără margini în Petroșani, unde sute de oameni l-au condus ieri pe ultimul drum pe Iordache Bogdan, tânărul pasionat de enduro, cunoscut pentru energia și optimismul său. Născut și crescut în Turceni, dar stabilit în Petroșani, Bogdan administra o firmă de proiectare construcții și era iubit de prieteni, colegi și întreaga comunitate moto.

Printre cei prezenți la funeralii s-au numărat prieteni și camarazi de drum, care au ales să-i aducă un ultim omagiu așa cum ar fi vrut el – turând motoarele în semn de respect și tristețe. Sunetul motocicletelor a răsunat în tăcerea grea a despărțirii, marcând un moment emoționant pentru toți cei prezenți.

Pagina sa de socializare s-a umplut de mesaje sfâșietoare, oameni care l-au cunoscut exprimându-și regretul și șocul pierderii:

“Ai plecat prea repede, prieten drag, Iordache Bogdan! Odihnește-te în pace!”

“Ai urcat prea repede spre ceruri! Odihnește-te în pace, Proiectilă!”

Un prieten i-a dedicat un mesaj emoționant, plin de amintiri:

“O amintire dintr-o perioadă în care simțeam că lumea era a noastră. Multe momente împreună, multe râsete, dar și multe lecții învățate pe drumurile vieții. Fiecare kilometru parcurs alături de tine a fost un dar, iar acum, când privesc această poză, îmi dau seama cât de mult ai însemnat pentru mine. Vei rămâne mereu în sufletul meu, pe motorul amintirilor noastre. Odihnește-te în pace, prietene.”

Comunitatea moto din Petroșani și nu numai este în doliu, pierzând nu doar un pasionat al motoarelor, ci și un om deosebit, mereu cu zâmbetul pe buze și gata să ajute. Drum lin, Bogdan!

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button