Doi soți din Târgu Jiu s-au bătut parte-n parte apoi au sunat la 112
La data de 4 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, despre faptul că a avut un conflict cu soțul său.
„Polițiștii de siguranță publică s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit că apelanta, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soțul său, de aceeași vârstă, pe fondul unui conflict spontan, s-au agresat reciproc.
Persoanele vătămate nu au solicitat acordarea de îngrijiri medicale.
A fost întocmit un formular de risc, rezultatul fiind pozitiv, ocazie cu care emis un ordin de protecție provizoriu”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie.