News

Doi pacienți au fost jefuiți în timp ce se aflau pe masa de operație

Caz șocant in Iași, acolo unde doi pacienți au fost jefuiți chiar în timp ce se aflau pe masa de operație! Bolnavii au rămas fără bani și fără documente de identitate. Autorii furtului nu au fost încă identificați de polițiști.

Doi pacienți internați la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași au fost jefuiți chiar în timp ce se aflau în sala de operație. Acestora le-au fost sustrase din genți documentele de identitate și mai multe sume de bani.

„A avut loc un furt la un spital din Iași, la Pneumoftiziologie. Nu, nu s-au furat lucruri din spital, c de la bolnavi. Pacienții erau în sala de operație și li s-au furat banii și actele. Mai mulți polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Iași au mers miercuri după-amiază să ancheteze cazul”, au precizat surse din anchetă.
Într-adevăr, în acest caz, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Nu se știe încă cine sunt făptașii, dacă fapta a fost săvârșită de pacienți, de angajați ai spitalului sau de persoane care au pătruns pur și simplu în unitatea medicală.
„La data de 14.08.2024, Secția 3 Poliție a fost sesizată despre faptul că, în perioada 12-14.08.2024, persoane necunoscute au sustras sume de bani și documente din gențile a doi pacienți internați într-o unitate de spital din municipiul Iași. La fața locului, polițiștii au stabilit că cele sesizate se confirmă. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 228 Cod Penal. Cercetările continuă în vederea identificării autorilor și dispunerii de măsuri legale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button