Dispută pe marginea UATAA Motru la început de an 2023
Primarul PSD Cosmin Morega a venit, la sfârșitul lui 2022, cu un proiect de hotărâre în consiliul local privind scăderea tarifului gigacaloriei cu 14%.
Cosmin Morega acuză că șefii Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă ar fi emis facturi motrenilor pe luna trecută cu tarife umflate, calculând TVA-ul la 19% și nu cu 5%, cât ar fi trebuit. Edilul a venit, la sfârșitul lui 2022, cu un proiect de hotărâre în consiliul local privind scăderea tarifului gigacaloriei cu 14%. “Cei care au greșit vor trebui să îndrepte aceste lucruri. Se poate face simplu prin recalcularea facturilor din lunile trecute. Cred că, astfel, populația va plăti cu 30 și ceva de lei mai puțin pe gigacalorie”, spune Cosmin Morega. Primarul de la Motru susține că mare parte din consilierii locali ar fi solicitat să fie sesizate organele abilitate privind modul în care au fost calculate facturile motrenilor de către conducerea UATAA.
Șeful UATAA susține că a respectat legea.
Directorul UATAA Motru, Dorel Drăghici, susține că a respectat o hotărâre a consiliului local privind cuantumul gigacaloriei în momentul în care s-au calculat facturile. Potrivit șefului Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă, în decizia respectivă nu era specificat în ce procent să fie aplicat TVA-ul. Ulterior, în luna decembrie, consiliul local a emis o altă hotărâre prin care a fost modificat prețul gigacaloriei. Dorel Drăghici susține că a cerut explicații primăriei privind aplicarea ei, dar nu a primit un răspuns.