Directorul-lăutar al Liceului Turburea a intrat în concediu fără să plătească salariile angajaților și bursele elevilor! IȘJ Gorj, în inspecție!
Liceul din Turburea este condus de soții lăutari Liviu și Adriana Sgaibă, unul este director, celălalt director adjunct. Problemele au apărut după ce în opinia primarului comunei, Ion Bîrcă, situația frizează conflictul de interese. Acesta a declarat în mai multe rânduri că nu este posibil ca un liceu să fie condus de o familie, soțul director, iar soția director adjunct, deși ambii au ajuns în aceste funcții în urma unui concurs.
La scurt timp după acest incident Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj a programat în perioada 20-29 noiembrie 2023, o inspecție școlară generală la Liceul Tehnologic Turburea. Soții care ocupă funcțiile de director și director adjunct ai Liceului Turburea (Gorj) s-au îmbolnăvit subit când au fost anunțați de Inspectoratul Școlar Județean Gorj că urmează să vină în control, așa că și-au luat concediu medical. Directorul Liceului Tehnologic Turburea, Sgaibă Liviu, nu a trimis în trezorerie specimen de semnătură a persoanei delegate să preia atribuțiile funcției de director, fapt ce a condus la repercusiuni privind nerespectarea termenelor de plată a salariilor, a burselor elevilor și a utilităților.
„Prin planul unic de îndrumare și control, aprobat de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, este programată, în perioada 20-29 noiembrie 2023, o inspecție școlară generală la Liceul Tehnologic Turburea. Echipa de inspectori școlari, care s-a deplasat pentru a începe controlul programat, a constatat că persoana desemnată de către domnul director al Liceului Tehnologic Turburea, Sgaibă Liviu, pentru a prelua atribuțiile de director pe perioada incapacității temporare de muncă, nu poate să-și exercite aceste atribuții delegate, deoarece nu are acces la vreun document de proiectare a activității. Mai mult, la emiterea deciziei, directorul Liceului Tehnologic Turburea, Sgaibă Liviu, nu a trimis în trezorerie specimen de semnătură a persoanei delegate să preia atribuțiile funcției de director, fapt ce a condus la repercusiuni privind nerespectarea termenelor de plată a salariilor, a burselor elevilor și a utilităților. În prima zi de control, s-a constatat că domnul director solicitase adeverință de angajat în data de 3 noiembrie 2023 (vineri), deși – curios – concediul medical a început în data de 6 noiembrie 2023 (luni). Cu privire la aceste nereguli identificate în cadrul Liceului Tehnologic Turburea, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a sesizat instituțiile abilitate ale statului român”, a transmis purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj.
IȘJ Gorj a anunțat că, între timp, atât profesorii cât și elevii au primit banii restanți.