Dezastrul de la Pinoasa. Un senator cere anchetă „foarte amănunțită”
Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, crede că la Complexul Energetic Oltenia ar trebui realizată ” o anchetă foarte amănunțită” după incidentul de la Cariera Pinoasa.
Ion Iordache afirmă că misiunea corpului de control al Ministerului Energiei care a făcut verificări după incidentul de la Cariera Pinoasa a fost acela de a vedea contextul general.
Senatorul susține că, în mod normal, ar trebui realizată ”o anchetă foarte amănunțită” de către niște experți în domeniul minier.
“În primul rând, trebuie făcută o anchetă foarte amănunțită. Din câte am observat și eu, corpul de control a avut misiunea de a vedea contextul general și de a stabili pașii pentru a ajunge la niște concluzii foarte clare și au stabilit ce e de făcut în continuare pentru a stabili aceste lucruri. Este clar și cred că și normal ca acolo să vină cu niște experți. Nu poate corpul de control să stabilească ceva. Corpul de control se uită pe niște documente, nu pot ei să dea soluții sau să identifice tehnic ce s-a întâmplat.
Măsuri pot lua, numai să vrea și să înțeleagă că trebuie pusă pe primul loc siguranța oamenilor și sănătatea lor și apoi bineînțeles pagubele și patrimoniul care a fost afectat. Eu sper să înțeleagă. Pare că n-au luat măsuri până acum. Eu le spun de ani de zile aceste lucruri, le-am tot cerut. Vedem cu toții ce se întâmplă. Noi ne facem datoria în limita prerogativelor pe care le avem și a competențelor să nu lăsăm lucrurile să fie trecute cu vederea”, a declarat parlamentarul.