News

Descoperirea neașteptată a unor tineri în timp ce culegeau ghiocei. „Am crezut că e o glumă”

O ursoaică și-a făcut bârlog în apropierea unor case din localitatea Iclănzel, județul Mureș. Puii săi, de numai câteva săptămâni, au fost descoperiți de un grup de tineri care culegeau ghiocei. Prezența sălbăticiunilor a creat panică, dar și uimire. Satul se află într-o zonă unde nimeni n-a văzut vreodată urmă de urs. Oamenii se tem acum de un posibil atac. Bârlogul în care se aflau cei doi pui de urs a fost descoperit la doar câțiva metri de gospodăriile localnicilor. Când grupul de tineri a descoperit ursuleții, ursoaica nu se afla lângă ei, din fericire.

Localnic: „Am crezut că e glumă. Aici, la 500 metri, poate că vin la oameni la case… dacă are și pui e flămândă. Trebuie să caute hrană să mănânce ceva. Cineva le-a dat drumul aici. Cine știe vine ursul mănâncă oameni și nu face nimeni nimic.”

Localnic: „Acolo sunt animale, aici vaci, porci, aici oi, vaci, porci. Niciodată nu au fost să coboare până la sat.”

Oameni le cer autorităților ca familia de urși să fie mutată mai departe de zona locuită.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button