Deputat, mesaj pentru senatorul Iordache: Convingeți premierul de justețea Legii nr.197
Deputatul USR Radu Miruță îi cere senatorului Ion Iordache să-l convingă pe premierul Nicolae Ciucă să deblocheze Legea nr.197/2021.
Senatorul Ion Iordache se arăta încrezător, zilele trecute, că Legea nr.197/2021, de reducere la 52 de ani a vârstei de pensionare în minerit și energie, va ajunge să fie aplicată. ”Discutăm de un an despre această lege. Între timp, au apărutsentințe judecătorești diferite, dar toată lumea aștepta o clarificare. Casele de pensii au spus, printre altele, că nu le-a funcționat softul… Tot justiția va clarifica lucrurile, în opinia mea. Eu cred că Legea 197 va fi aplicată până la urmă, iar eu sunt un susținător al oamenilor care protestează pentru acest lucru și am spus-o încă de la început”, a declarat Ion Iordache. Senatorul e vehiculat pentru funcția de președinte al PNL Gorj.
Miruță: Aș vrea să văd consecvență, nu doar declarații.
Deputatul USR Radu Miruță îi cere senatorului Ion Iordache să facă demersuri la premierul Nicolae Ciucă pentru deblocarea legii de reducere la 52 de ani a vârstei de pensionare în minerit și energie.”Faptul că politicieni din PNL, posibili lideri ai PNL Gorj, vin și spun, acum, că sunt fanii Legii 197/2021 și că ea trebuie aplicată integral e încă un semn de recunoaștere a luptei juste pe care am dus-o în favoarea lucrătorilor din cariere și termocentrale. Nu țin să mi se invoce numele. Nu am astfel de orgolii. Aș vrea, însă, să văd din partea lor consecvență, nu doar declarații conjuncturale generate de tot mai multele sentințe favorabile minerilor și energeticienilor. Aveți premier PNL, domnule Iordache! Convingeți-l de justețea acestei legi! Asta ar arăta cu adevărat că sunteți solidar cu legea, cu drepturile legitime ale minerilor și energeticienilor”, a declarat Radu Miruță.