Deputat, despre drumul expres Filiași-Craiova: Nu există finanțare
Deputatul USR Radu Miruță afirmă, din nou, că nu există finanțare pentru drumul de mare viteză Filiași-Târgu-Jiu.
Radu Miruță a venit cu precizări după ce a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația pentru proiectarea și execuția Lotului 4 al Autostrăzii Craiova – Filiași, Deputatul afirmă că licitația a fost publicată “sub condiția obținerii finanțării, menționându-se că, altfel, va fi anulată”.
Parlamentarul reafirmă că nu există finanțare pentru acest drum.
“N-am arătat eu, au arătat instituțiile din România că minciuna PSD Gorj a avut picioare scurte. Ei spuneau de vreo 16 ani că dacă vor fi votați, în 2 ani de zile o să facă acest drum. Au trecut de vreo 8 ori interval de 2 ani, iar în ultima perioadă începuseră să ducă dezamăgirea asta a oamenilor într-un punct extrem. E o situație foarte periculoasă, din punctul meu de vedere, ca un lider politic să mintă cu atâta liniște și cu atâta atitudine din asta de dispreț. Atunci când un om politic are o astfel de atitudine nereală cu realitatea, începi să te îngrijorezi cu privire la aceeași atitudine pe care o poate avea în orice alte decizii. Gorjul ăsta are mare nevoie de drumul expres, dar drumul ăsta expres se face, dacă se luptă pentru el și dacă se modifică niște documente, nu dacă se minte la Târgu-Jiu. Minciuna, de data asta, s-a confirmat, a fost publicată licitația sub condiția obținerii finanțării, menționându-se în acel document că, altfel, va fi anulată. Este dovada clară asupra disputei de până acum cu privire la existența sau inexistența finanțării. Nu există finanțare pentru acest drum”, spune parlamentarul.