NewsȘtiri

Delegația Ministerului Transporturilor în Gorj! Când se deschide Transalpina și când va fi gata CENTURA municipiului Târgu Jiu

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Irinel Scrioșteanu,  a fost ieri în Gorj unde alături de prefectul județului, senatorul Ion Iordache și cu reprezentanți ai regionalei CNAIR Craiova au vizitat mai multe șantiere din județul nostru. Prefectul Iulian Popescu a transmis care este stadiul lucrărilor importante care se desfășoară la nivelul județului nostru.
„Infrastructura de transport în județul Gorj este un aspect critic pentru dezvoltarea economică și socială, și de aceea m-am bucurat ieri să îl avem în vizita pe secretarul de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – dl. Irinel Scrioșteanu.
Împreuna cu delegația Ministerului Transporturilor, cu senatorul Ion Iordache și cu reprezentanți ai regionalei CNAIR Craiova am vizitat mai multe șantiere și am recapitulat situația la zi a unor proiecte importante pentru județul nostru.
Mai jos vă prezint stadiul acestor obiective de investiții, așa cum a rezultat în urma discuțiilor de ieri:
1. DN 67C – Transalpina
Așa cum știți, mi-am dorit să fie deschisă Transalpina în minivacanța de Rusalii, gândindu-mă la impactul economic în zonă, dar nu a fost posibil acest lucru.
Astăzi pot spune că avem un angajament ferm că la mijlocul săptămânii viitoare, comisia CNAIR va reveni în Gorj și cel mai probabil șoseaua va fi deschisă circulației începând cu data de vineri, 16 iunie 2023.
De asemenea, în urmă cu 3 săptămâni s-au închis toate litigiile cu vechiul constructor ce trenau de foarte mulți ani, iar în acest moment CNAIR poate să intervină în mod substanțial la îmbunătățirea condițiilor de trafic de pe acest drum spectaculos. La finalul anului va fi pregătit un caiet de sarcini pentru o licitație de punere în siguranță a drumului.
2. Centura Municipiului Târgu Jiu
Un al doilea subiect extrem de important este stadiul lucrărilor pe centura Târgu Jiului. După ce am fost la fața locului și am stat de vorbă cu reprezentanți ai constructorul și ai CNAIR, am constatat că lucrările sunt în întârziere, dar avem șanse foarte mari ca în octombrie să fie dați în circulație cel puțin 12 kilometri de pe două secțiuni din centura orașului. Termenul asumat de constructor, pentru finalizarea lucrării, este finalul anului.
3. Drum Expres Târgu Jiu – Craiova
În ceea ce privește drumul expres Târgu Jiu-Craiova, studiul de fezabilitate este aproape gata și există posibilitatea ca acest drum să între în procedură de licitație pentru execuție la începutul lunii decembrie a.c. Voi participa săptămâna viitoare la o ședință de lucru pentru evaluarea stadiului forajelor necesare proiectului tehnic.
4. DN 67B Scoarța – Pitești
La drumul Scoarța – Pitești încă sunt litigii în curs de soluționarea, așteptându-se de câteva luni motivarea instanței de judecată și consumarea tuturor căilor de atac.
5. CF Filași – Simeria
De asemenea, sunt interesat de reabilitarea tronsonului feroviar Filași – Simeria, care poate fi o oportunitate și o deschidere importantă pentru noi, ca județ.
Exiștă mai multe lucrări de îmbunătățire punctuale pe segmentul Filiași – Târgu Jiu, ce ar trebui finalizate anul acesta și care ar aduce o îmbunătățire a condițiilor de trafic si eliminarea unor restricții de viteză de pe acest segment.
Conectarea județului cu restul țării este importantă pentru noi ca și cetățeni, dar și pentru potențialii investitori și săptămânal solicit informații despre aceste proiecte”, a transmis prefectul județului Gorj, Iulian Popescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button