Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega a fost externat din secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, acolo unde a fost internat încă de luni seară. Decizia evaluării sale psihiatrice pare-se că a fost una voluntară după ce în cursul zilei de luni a fost oprit din nou în trafic de polițiști. Amintim faptul că Morega are până acum 4 dosare penale deoarece a continuat să șofeze deși nu mai avea acest drept.
Comisia de medici care l-a evaluat în aceste zile la Spitalul Tg. Jiu a decis că acesta nu ar trebui să mai conducă vreme de 6 luni de zile. Totodată, doctorii i-au prescris și un tratament medical, făcând și recomandarea de a fi mereu însoțit de cineva. Totuși, Dan Ilie Morega nu accepta decizia medicilor și spune că va solicita o contraexpertiză.