De ce nu renegociază ministrul Energiei planul de restructurare a CE Oltenia. Lider politic: Nu au o strategie
Președintele Partidului Mișcarea Populară Gorj, Nicolae Davițoiu, acuză că guvernanții nu au nicio strategie legată de sistemul energetic naţional, de aceea nu renegociază planul de restructurare a CE Oltenia.
Liderul PMP Gorj susține că ministrul Energiei a venit, vineri, la Târgu-Jiu, ca să demonstreze că nu-i pasă de criticile care i se aduc din județul care va fi cel mai afectat de tranziția energetică spre o energie verde. „Virgil Popescu le-a arătat minerilor și energeticienilor că nu-l interesează soarta CE Oltenia. A venit să sărbătorească pentru ultima dată un eveniment cu zero la coada CEO”, spune Nicolae Davițoiu. Președintele Partidului Mișcarea Populară acuză că guvernanții nu au o strategie pentru sistemul energetic național, de aceea nu merg la Bruxelles să renegocieze planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Nicolae Davițoiu acuză că guvernanții au tot felul de interese de ordin financiar în spate și nu-i interesează de problemele din sistemul energetic. “Ministrul Energiei a venit la Târgu-Jiu pentru că a vrut să le demonstreze că nu-i pasă de aceste critici. Critici care, după părerea mea, sunt unele doar de fațadă. Cred că în spatele ușilor închise cele 3 formațiuni care formează arcul guvernamental, în momentul de față, cred că se înțeleg destul de bine, iar toate măsurile pe care le iau sunt măsuri care sunt în consens, pentru că niciuna dintre aceste măsuri n-ar putea fi luată, dacă nu ar fi un consens în coaliția de guvernare. Deci, practic, Virgil Popescu le-a arătat minerilor și energeticienilor că nu-l interesează soarta CEO și a venit să sărbătorească, probabil, cred că pentru ultima data o sărbătoare cu zero la coadă a CEO. Nu cred că au o strategie și cred că se axează pe aceste decizii pe care le ia în momentul de față Bruxelles-ul, decizii care, în ultima vreme, au produs destul rău României, după părerea mea, ceea ce dovedește că guvernul nu este unul flexibil, cum este guvernul Poloniei, Ungariei sau Bulgarilor, ca să poată să renegocieze aceste condiții și nici nu cred că-l interesează, pentru că nu au soluții. Ca să negocieze acest plan la Bruxelles trebuie să vină cu soluțiile pe care le pun în locul a ceea ce trebuie să negocieze la Bruxelles. (…) “România are cel puțin două-trei capacități finalizate în proporție de peste 90%, care oricând ar putea fi puse în funcțiune să compenseze închiderea unor capacități ca Mintia. Nu-i interesează, nu e pe agenda lor de lucru”, a conchis Nicolae Davițoiu.