De ce a amânat Maria Constantin petrecerea de nuntă!
Maria Constantin s-a cununat, deja, religios cu soțul ei, Robert Stoica. Invitații au fost prezenți doar la biserică, asta pentru că petrecerea va avea loc abia pe 4 august, la un superb local, în aer liber, ce aparține familiei lui Gabi Bădălău. Unul dintre motivele pentru care cei doi miri au luat această decizie îl constituie faptul că abia atunci putea fi prezent și Adrian Minune, care le va cânta invitaților.
Maria Constantin a îmbrăcat deja rochia albă de mireasă și, atât ea, cât și soțul ei, Robert Stoica, și-au jurat credință și-n biserică. Cu toate acestea, artista a amânat petrecerea, din mai multe motive. Evenimentul va avea loc pe 4 august, în Bragadiru, la locația deținută de familia lui Gabi Bădălău, iubitul Biancăi Drăgușanu. Unul dintre motivele acestei amânări îl constituie și programul lui Adrian Minune, cel care le va cânta invitaților, alături de alte nume mari ale muzicii românești.
„Am ales acest loc pentru că vrem să facem afară și mi s-a părut cea mai frumoasă locație pe care am văzut-o vreodată pentru un eveniment în aer liber. E un lac artificial, o fântână arteziană superbă și multe foișoare. Am decis să facem petrecerea într-o altă zi decât în cea a cununiei religioase pentru că atunci puteau nașii, tot atunci putea să vină să cânte Adi Minune, și tot atunci era mai bine și pentru rudele noastre. În plus, nu puteam face vineri și cununia religioasă pentru că se intră în postul de Sf. Maria și nu ne mai oficializa absolut nimeni”, a declarat Maria Constantin pentru CANCAN.RO.