News

Cum vrea să nască o cunoscută artistă din Târgu Jiu și ce spune despre numele bebelușului

Gorjeanca Ana Baniciu (31 de ani) este pe ultima sută de metri cu sarcina. Peste 10 săptămâni, artista își va ține în brațe primul copil, un băiețel. Atât ea, cât și soțul ei, Edy Kovacs, sunt extrem de nerăbdători în ceea ce privește prima întâlnire cu bebelușul lor pentru care nu s-au decis asupra unui nume, cel puțin deocamdată, din toate variantele pe care le au până acum.

Ana Baniciu se gândește că atunci când o să își vadă copilul, o să fie cea mai inspirată în alegerea numelui său. Cântăreața își dorește să nască natural.

„Mă simt foarte bine,  sunt norocoasă, am avut o sarcină ușoară și sunt emoționată pentru că urmează marea întâlnire cu iubirea vieții mele!

Avem o listă scurtă de data asta, am avut o listă lungă, de pe care am tot tăiat și încet-încet o să trebuiască să luăm o decizie. Am zis că, probabil, decizia finală se va întâmpla în momentul în care îl vom cunoaște și vom vedea și dacă i se potrivește numele sau un anumit nume!

Nu sunt nerăbdătoare, pentru că înțeleg că nu e bine, și că trebuie să aștepți să vină el, când vrea el să vină. Sper eu că voi avea o naștere naturală. Sunt foarte emoționată. Evident, îmi doresc din inimă, ceea ce își dorește orice mamă, să fie un copil sănătos și cam atât. În rest, le facem noi pe toate pe parcurs.

Nu am nicio superstiție, nu cred în chestiile astea. Nu mai cred, am crezut în copilăria mea, dar acum aștept să mă detașez. O să vină în pași de dans acest copil, pentru că tocmai am filmat clip și îl voi lansa săptămâna viitoare, deci el a auzit în avanpremieră tot ce se întâmplă în viața noastră și ne bucurăm”, a spus Ana Baniciu pentru click.ro

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button