Cum poți beneficia gratuit de un sejur de 2.600 de lei
Bugetul pentru biletele de tratament a fost suplimentat cu 100 de milioane de lei. Așadar, anul acesta, pensionarii pot lua bilete de tratament în 37 de destinații și se pot caza la aproximativ 100 de hoteluri de 2 și de 3 stele.
Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a transmis că cererea pentru bilete de tratament pentru pensionari este din ce în ce mai mare. Totodată, Daniel Baciu a confirmat că bugetul pentru biletele de tratament a fost suplimentat cu 100 de milioane de lei. Așadar, anul acesta, pensionarii pot lua bilete de tratament în 37 de destinații și se pot caza la aproximativ 100 de hoteluri de 2 și de 3 stele.
“Avem o cerere foarte mare din partea pensionarilor, drept pentru care anul acesta am suplimentat banii pentru această destinație cu biletele de tratament.
Avem încă 100 de milioane în plus față de bugetul anului trecut, astfel încât așteptăm pensionarii și nu numai, și asigurații sistemului public de pensii, să meargă în stațiunile unde Casa Națională de Pensii a încheiat contracte privind acest serviciu cu biletele de tratament.
Avem mult mai multe bilete decât anul trecut, astfel încât îi așteptăm pe toți să vină să meargă în stațiuni, mai ales pe acei pensionari care suferă de anumite afecțiuni prevăzute foarte clar de medicul de familie, prin acel bilet de trimitere pe care trebuie să-l prezinte la ghișeul Casei Teritoriale de Pensii”, a mai anunţat şeful Casei de Pensii.