News

Criminalul lui Marian Cergă din Stoina, Gorj, a fost trimis în judecată

Marian Cergă, un bărbat de 38 de ani, a fost omorât în luna octombrie a anului trecut la Stoina, după ce a fost bătut și înjunghiat. Ulterior, trupul neînsuflețit a fost aruncat într-un șanț din localitate.

Anchetatorii au descoperit la scurt timp după oribila crimă și făptașul, în persoana lui Gheorghe Preda, un localnic de 53 de ani. Încă de când a fost prins, ucigașul se află în spatele gratiilor în stare de arest preventiv.

Recent, magistrații de la Tribunalul Gorj au dispus începerea procesului în care Preda este judecat pentru omor, în urma probelor strânse la dosar de procurori:

„În baza art. 346 alin. (1) C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 168/226/P/2024 din 18.11.2024 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul Preda Gheorghe trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal. Începe judecata cauzei privind pe inculpatul Preda Gheorghe, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal”.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button