Societate

Crede că toți “determinații” din CE Oltenia “vor rămâne pe drumuri”

Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, este convins că toți angajații pe perioadă determintă din cadrul CE Oltenia “vor rămâne pe drumuri”.

Constantin Crețan acuză că la baza deciziei conducerii Complexului Energetic Oltenia de încetare a contractelor de muncă a 124 de “determinați” din cei 1800 au stat următoarele criterii: relații, cunoștințe și carnete de partid.

Președintele Federaţiei Naționale a Muncii amintește că a atras atenția că se vor face epurări politice din rândul noilor angajați. Constantin Crețan este convins că toți angajații pe perioadă determinată din cadrul CE Oltenia “vor rămâne pe drumuri”.

“Situația este destul de complicată și eu atrăgeam atenția, nu acum, că vor începe epurările politice și pe anumite criterii și că acești oameni angajați pe perioadă determinată vor fi bătaia de joc a liderilor de sindicat și a conducerii CEO. Trag de timp, le mai prelungesc cu 3 luni de 2 ori, iar după aceea vor fi toți pe drumuri pentru faptul că nu s-a reușit să le încheie un contract pe perioadă nedeterminată și sunt niște oameni expuși care nu au nicio protecție socială adecvată. Dacă acum 2 ani de zile se încheia contracte pe perioadă nedeterminată, oamenii puteau să aibă o protecție socială. Așa, nu au nicio protecție socială, se face criteriu pile, relații, cunoștințe și carnete de partid și oamenii care sunt cei mai serioși pot fi dați afară pe aceste criterii”, a conchis sindicalistul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button