Politică

Cred că se încearcă destabilizarea României. Acuzațiile unor primari PSD din Gorj

Primarii social-democrați ai comunelor Bengești Ciocadia și Scoarța, Victor Geogia, respectiv Ion Stamatoiu, acuză că “forțe care vor să destabilizeze România” s-ar afla în spatele protestelor transportatorilor și fermierilor.

Primarul comunei Bengești-Ciocadia, Victor Geogia, bănuiește că „forțe extremiste” s-ar afla în spatele protestelor transportatorilor și agricultorilor din ultimele zile.

Edilul acuză că s-ar încerca o destabilizare a țării înainte de alegerile din acest an. Victor Geogia nu exclude ca AUR să fi făcut mobilizarea transportatorilor și agricultorilor. Cu toate acestea, le dă dreptate protestatarilor să fie nemulțumiți.

“Nu văd cu ochi buni aceste proteste. Trebuia găsit alt mod de a aborda discuția, să meargă la guvern, nu să facă atâta tam-tam, să iasă cu utilajele să bulverseze întreaga țară. Mă întreb cum s-a reușit o asemenea mobilizare de forțe”, afirmă Victor Geogia.

Și primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, bănuiește că protestatarii ar fi “manipulați de cei care sunt interesaţi să destabilizeze România”.

“Nu am nimic împotriva lor, dar cred că trebuia găsită o înțelegere. Acum, se pare, din surse neoficiale, că sunt și manipulați de cei interesați pentru destabilizarea țării. Bine ar fi să se gândească toți că trebuie să găsească o soluție de compromis, pentru că avem nevoie de liniște la nivelul țării”, a conchis primarul din Scoarța.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button