Coşmarul ANAF pentru românii cu bani. Documentul care trebuie depus urgent
ANAF strânge cureaua pentru a aduna bani la bugetul 2025. Sfârșitul anului aduce și un termen limită pentru românii care au făcut achiziții ce depășesc un anumit prag, mai ales în ceea ce privește autoturismele. Astfel, sunt obligați să își declare bunurile într-un document ce trebuie depus până la finalul lui 2024.
Formularul 216 vizează persoanele fizice și firmele care au mașini scumpe și este strâns legat de impozitul special pe bunuri mobile și imobile de valoare mare. Este cunoscut mai bine, de fapt, ca „taxa pe lux”. Acesta are al doilea termen de declarare și plată din acest an la finalul lunii decembrie.
Așadar, românii și firmele care dețin autoturisme care au costat mai mult de 75.000 de euro (echivalentul a aproximativ 375.000 lei), trebuie să depună formularul 216 în baza căruia se va stabili cât vor plăti „taxa pe lux”.