Conducerea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a transmis, astăzi, un comunicat de presă în care acuză că prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, a prezentat, într-o conferință de presă, mai multe informații care ar fi false.
„Având în vedere că Raportul Corpului de Control al Prefectului, în urma controlului efectuat la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, a fost făcut public înainte de a fi înaintat instituției noastre, fiind lipsiți astfel de posibilitatea emiterii unor puncte de vedere în timp util, suntem nevoiți să venim cu unele precizări. Acestea sunt necesare mai ales în situația în care totul a avut loc în cadrul unei conferințe de presă în care au fost prezentate mai multe
informații false.
Documentul prezentat de prefectul județului este o aberație cu puternic iz politic. Treizeci și șapte de pagini de NIMIC esențial, în care se încearcă justificarea trimiterii Corpului de Control în condițiile în care controlul efectiv nu a găsit nereguli majore. Se încearcă doar mimarea unor interpretări fanteziste ale legislației, dar și ocolirea cu grijă a unor probleme din perioada în care Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” era condus fantezist cu ajutorul actualului consilier al prefectului, de unde am putea deduce sensul acestor afirmații ale domnului Iulian Popescu, prefectul județului Gorj, care se bazează pe o logică simplistă, empirică, cel mult la nivel gimnazial.
Un exemplu concret referitor la o neregulă gravă este cel legat de întreruperea activității teatrului din cauza fostei conduceri a instituției care nu a efectuat demersurile necesare pentru obținerea autorizației ISU. Lucru care a dus la închiderea teatrului pentru intrarea în legalitate!!! Există, în acest sens, documente care dovedesc acest lucru.
Prefectul știe aceste lucruri, dar evită să discute despre ele, denaturând adevărul în conferința de presă?
Ne punem întrebarea dacă prefectul este dezinformat, sau pur și simplu are aceste date, dar dezinformează dumnealui.
Mai mult, în cadrul conferinței de presă au fost făcute afirmații nereale, unele de-a dreptul halucinante. Prefectul județului Gorj a vorbit despre prime și bonusuri care ar fi acordate discreționar. Facem precizarea că la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” NU se acordă astfel de recompense. Dacă se binevoia analizarea activității anilor trecuți, posibil să fi rămas șocat în ceea ce privește genul de practici, care la acest moment nu se regăsesc în modul de funcționare.
Se vorbește despre plecarea unor salariați în număr foarte mare și că ar fi vorba de un procent care ar depăși 30%, situație foarte departe de adevăr!
De asemenea, se face referire la faptul că acest control s-ar fi efectuat cu dificultate pentru că s-ar fi înaintat cu greutate documentele solicitate. Vom cere în scris Instituției Prefectului să menționeze exact la ce documente face referire și ce persoane au îngreunat furnizarea acelor documente, în vederea efectuării unei anchete interne. De asemenea vom cere în scris să ne fie precizate motivele pentru care Corpul de Control al Prefectului nu a verificat documente din anul 2022, deși făcea obiectul acțiunii, decât într-o măsură foarte mică și într-un mod superficial. În opinia noastră considerăm că este discriminare și constituie hărțuire, presiune politică asupra managerului din partea unui înalt funcționar public.
Ne manifestăm îngrijorarea față de modul neprofesional în care o instituție a statului este folosită pentru a se lovi într-o instituție de cultură, prin efectuarea de controale ale căror „concluzii” sunt prezentate aberant în spațiul public, înainte de a fi trimise entității verificate, urmărindu-se crearea unor spectacole mediatice.
Credem că modul simplist în care prefectul județului Gorj ține un discurs oficial într-o conferință de presă arată clar nivelul de pregătire al acestuia pentru postul pe care îl ocupă prin desemnare.
Prefectul nu are absolut nicio calificare în domeniul managementului cultural care să-i dea dreptul să analizeze și să tragă concluzii publice în ceea ce privește evaluarea unui manager în domeniul unei instituții de spectacole, respectiv teatru, confundând o instituție de cultură cu un S.R.L. Faptul că s-a antepronunțat de mai multe ori înainte ca raportul să fie finalizat, dovedește clar hărțuire asupra managerului și o încercare de amestecare a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” în luptele politice generate de apropierea campaniei electorale, situație cu care Teatrul nu este de acord și pe care o condamnă.
Un lucru extrem de îngrijorător este și faptul că domnul prefect probabil are cunoștințe despre multe „neclarități” comise în trecut de conducătorii instituției Teatrului, dar refuză să reacționeze în vreun fel. Nu îl acuzăm de complicitate, dar îl acuzăm de lipsă de profesionalism.
Noua politică managerială este de a promova profesionalismul, relația dintre teatru și societate, actualitatea și prospețimea discursului artistic, etica în profesie, bucuria creației și utilitatea ei, indiferent de hărțuirea și presiunile existente”, a transmis conducerea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.