Conducerea CE Oltenia, amenințată cu plângerea la ITM
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, amenință conducerea Complexului Energetic Oltenia cu plângerea la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Manu Tomescu atrage atenția că există riscul producerii unor accidente de muncă în carierele și termocentralele Complexului Energetic Oltenia. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari susține că în toate subunitățile companiei energetice de la Târgu-Jiu este un deficit acut de personal. “În toate subunitățile de producție e deficit acut de personal. Au început să ia oamenii dintr-o parte în alta fără să le mai facă protecția muncii pe schimbarea locului de muncă. Să-i ferească Dumnezeu să se întâmple vreun accident de muncă pentru că nu vor scăpa!”, atrage atenția vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari. Manu Tomescu anunță că vrea să demaște “mesajul mincinos” al sindicaliștilor care sunt „în blat” cu administrația acela că nu ar fi probleme cu personalul din producție. Liderul sindical îl critică și pe președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu după ce a spus că în 2023 nu se va închide nimic la CE Oltenia. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari acuză că liderii SMEO “duc mai departe” mesajele ministrului Energiei Virgil Popescu și administrației Complexului Energetic Oltenia.