News

Comunitatea din Alimpești în doliu: un cadru medical apreciat, a murit!


Ana Buleauca sau “ moașa Ani” așa cum o cunoștea întreaga comunitate din Alimpești, a încetat din viață. Tristul anunț a fost făcut de un apropiat al femeii care toată viața a profesat meseria ce asistent medical în cadrul dispensarului din comună.

“Alimpești Gorj! Ce este viața ? Un drum parcurs ,o călătorie pe acest pământ! Mâine în comunitatea noastră să încheie o călătorie a unui suflet deosebit ANA BULEAUCA, noi cei din aceasta comuna o știm „moașa Ani”, și o știm așa pentru că toti anii de activitate și i-a petrecut la Dispensarul medical Alimpești, ca asistent medical,nu am toate informațiile sa știu dacă acea denumire de „moașa” chiar era specializarea dânsei, ceea ce știu că avea o precizie de 100%,atunci când sa pronunța pentru o femeie însărcinată, că trebuie să nască!!! Asta era profesionalism!!!

Dar sa nu uitam sfaturile, deschiderea de a servi un om, un pacient, cât de ușor făcea acele injecții de care toti eram speriați, și totuși Dumnezeu dorește sufletul omului in împărăția lui, si omul încheie călătoria sa pe acest pământ!!! Drum lin moașa Ani, te vei alătura altora cu care ai lucrat împreună atâția ani acolo în ceruri, dar aceasta comunitate nu o sa te uite niciodată!!! Dumnezeu să odihnească sufletul dânsei in împărăția cerurilor” a transmis o localnică din  comuna Alimpești, Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button