Complexul Energetic Oltenia, sufocat de zeci de taxe
Cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România este suprataxat de diverse instituții ale statului.
Liderul sindical de la Cariera Roșia, Mircea Gherendi, susține că CE Oltenia are de plătit peste 30 de taxe statului român. Sindicalistul afirmă că dacă Ministerul Energiei ar vrea să ajute compania energetică de la Târgu-Jiu, ar trebui să o sprijine pentru a nu mai fi suprataxată de diverse instituții ale statului. “Ministerul Energiei, guvernul, pot să ajute la propriu această companie. Această companie are peste 33 de taxe puse pe ea și acelea foarte mari. Spre exemplu: 4 termocentrale plătesc taxa de poluare pentru Jiu de 4 ori, fiind o singură companie. Ar putea să plătească taxa o singură data. Dacă vrei să ajuți la propriu această companiei, nu o mai suprataxa aiurea. Dai, pur și simplu, o ordonanță prin care nu mai aplici acestei companii multele taxe inutile și exorbitante. Spui adevărul că această companie asigură siguranța energetică națională și că fără ea nu se poate și pentru ca ea să poată funcționa nu o mai suprataxezi. Repet. Are peste 33 de taxe puse pe ea și acelea foarte mari. Această companie se ocupă de toate drumurile care au fost expropriate. Este vorba de întreținere, de deszăpezire. În plus, mai este și Stațiunea Săcelu, care se află în patrimoniul CEO. Dacă noi, în loc, să producem energie facem turism și ne ocupăm de drumuri și poduri, înseamnă că ne merităm soarta”, a conchis sindicalistul.