Cod portocaliu de ploi torenţiale şi furtuni
Meteorologii au emis avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii, intensificări ale vântului și grindină.
Potrivit avertizării cod galben, valabilă de miercuri, 10 august, ora 10:00, până joi, 11 august, ora 08:00, în Oltenia, în nordul și vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40 l/mp.
Cod portocaliu de ploi și vijelii
Meteorologii au emis și o avertizare cod portocaliu valabilă începând de miercuri, 10 august, ora 12:00, până joi, 11 august, ora 03:00.
În cea mai mare parte a Olteniei, în nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70 l/mp.
Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În majoritatea regiunilor, până la sfârșitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.