Cod galben de vânt în Gorj și alte 23 de județe
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt valabilă începând de sâmbătă seara în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură. Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 februarie, ora 18:00 – 11 februarie, ora 8:00, în aceste zone vântul va sufla cu viteze în general de 55…65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 90…100 km/h.
Judeţele marcate cu Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vrancea. Ulterior, pe parcursul zilei de duminică, Codul galben de vânt se extinde în alte şase judeţe, respectiv Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.
Duminică, vor fi viteze ale vântului în general de 55…65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 90…100 km/h. ANM notează, totodată, că intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor fi şi în restul ţării. În noaptea de duminică spre luni (11/12 februarie), vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-estul teritoriului.