Cod galben de ploi și vijelii în Gorj. Avertismentul meteorologilor!
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până joi seara în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, în acelaşi interval.
Conform prognozei de specialitate, în perioada 29 mai, ora 10:00 – 30 mai, ora 20:00, pe raza judeţelor Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi, izolat, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp şi, pe alocuri, de peste 40 – 50 l/mp.
Totodată, până joi seara, la nivelul întregii ţări, va fi în vigoare o informare de vreme instabilă, caracterizată de ploi sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.
De asemenea, pentru perioade scurte de timp, cantităţile de apă acumulate vor fi de 15 – 25 l/mp, izolat chiar şi de peste 40 l/mp.