Un angajat al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, parte a Complexului Energetic Oltenia, a suferit un accident de muncă în timpul schimbului de noapte. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, și-a prins mâna dreaptă între gașă și o balustradă metalică în timpul unei operațiuni de ridicare a unei pompe.
“În data de 26.02.2025, în jurul orei 01:10 (schimbul III), un conducător formație lucru din cadrul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, aparținând Societății Complexul Energetic Oltenia SA, în vârstă de 48 de ani, a suferit un accident de muncă în timp ce executa sarcini specifice funcției. În cursul operațiunii de ridicarea unei pompe pentru a fi scoasă la cota 0, acesta și-a prins mâna dreaptă între gașă și balustrada metalică.
Ca urmare a evenimentului, angajatul a suferit leziuni la nivelul membrului superior drept și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru îngrijiri medicale.
Evenimentul a fost notificat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, urmând să fie cercetat de către o comisie desemnată de angajator, conform prevederilor legale în vigoare, iar dosarul de cercetare va fi avizat de către instituția noastră, în conformitate cu reglementările aplicabile în domeniul securității și sănătății în muncă”, au transmis reprezentanții ITM Gorj.