O educatoare de la Grădinița „Mihai Eminescu” Târgu Jiu organizează o campanie umanitară prin care va strânge cadouri pentru copiii din județ ale căror familii au posibilități materiale reduse. Cadourile vor fi oferite cu ocazia zilei de Sf. Nicolae. Campania organizată de Mădălina Cotoi este deja la a VI-a ediție.
„Dragilor, așa cum v-am obișnuit de câțiva ani (6 ani, mai exact), având în vedere că sărbătorile se apropie, doresc să ne organizam din timp și să strângem cât mai multe lucrușoare pentru copilașii mai puțin norocoși, aducându-le un strop de fericire și zâmbete în prag de Sărbători. Astfel, ca în fiecare an, împreună vom fi ajutoarele Moșului.
Se apropie luna cadourilor și fiecare copil merită să primească de la Moșul ceva. Din păcate, numeroase familii nu-și permit să le îndeplinească acest vis micuților. Și astfel a luat naștere un proiect de suflet, în care dorințele tuturor copiilor devin realitate în prag de sărbători. Din experiența anilor trecuți, știu că mulți prieteni și apropiați și-au dorit să fie ajutoarele Moșului alături de mine, de aceea am și ales să fac acest mesaj public. Astfel, cei care doriți și în acest an, puteți să îmi scrieți în privat sau să mă contactați telefonic. Singura “condiție” este că nu primesc bani. Cine își dorește să ajute (pentru Moș Nicolae), o poate face luând ce consideră el/ea că și-ar fi dorit să primească în punguța de la Moș atunci când era copil. Urmează să fac publice scrisorile celor mici pentru Moș Crăciun, iar dumneavoastră puteți să vă alegeți ce copilaș doriți. De menționat: NU este obligatoriu ca lucrurile să fie noi. Oricum ar fi, dar din dar se face RAI!”, a scris frumoasa educatoare, pe pagina sa de Facebook.
Totodată, aceasta a înființat și un grup pe Facebook denumit Spiridușii Moșului.