News

Cine este Sandu Gheorghe, cetăţeanul somat să își mute casa de sub linie electrică

Sandu Gheorghe, locuitor al comunei Scorțeni, satul Grigoreni, județul Bacău, spune că a primit o notificare de la DelGaz în care este amenințat cu deconectarea dacă nu-și mută casa de sub linia de înaltă tensiune. Bine, operatorul de energie nu i-a spus chiar să-și mute casa, ci, ca în 30 de zile, să facă în așa fel încât linia electrică să nu mai treacă peste casa sa. În caz contrar, omul este amenințat cu deconectarea.

Sandu Gheorghe consideră că amenințarea operatorului rețelei de înaltă tensiune, conform căreia îi va deconecta locuința de la rețeaua de energie electrică dacă nu solicită și obține un aviz de la S.C. DELGAS Grid SA, reprezintă o faptă penală. Acest lucru este prevăzut în Codul Penal, articolul 206, care stabilește că amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare este ilegală. Sandu Gheorghe, în vârstă de 82 de ani, depinde de un dispozitiv medical care funcționează cu energie electrică pentru a-și asigura o respirație normală. Prin urmare, deconectarea sa de la rețeaua de energie electrică i-ar putea pune în pericol viața sa.

De asemenea, amenințarea reprezintă o sursă de stres și îngrijorare pentru întreaga familie, deoarece multe aparate electrocasnice esențiale funcționează cu energie electrică. Pe de altă parte, pompierii, cărora omul spune că le-a prezentat cazul, i-au dat dreptate: casa fiind construită înainte de linia electrică, nu are nicio vină pentru asta și nu i se poate imputa nimic. Totuși, bărbatul spune că vrea să primească un răspuns clar și să nu mai fie amenințat de compania de electricitate.

Sursa: Deșteptarea de Bacău

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button