News

Cine este Loredana Salanță, frumoasa care a participat la Miss Universe 2024

România a fost reprezentată anul acesta la Miss Universe 2024 de Loredana Salanță, o tânără din Bistrița cu o poveste de viață foarte interesantă În vârstă de 33 de ani, Loredana nu este doar un chip frumos, ci are în spate o carieră diversă, de la modeling și actorie până la afaceri și colaborări politice.

Povestea ei în lumea modei a început devreme, la doar 17 ani, când a primit sprijinul lui Traian Ogâgău, un om de afaceri și politician PDL. Ambițioasă din fire, Loredana nu s-a mulțumit doar să fie model. așa că și-a deschis propria agenție de modeling, numită “Marquisa”.

În 2009, a câștigat titlul de Miss World România chiar de ziua ei, iar doi ani mai târziu, a devenit prima româncă ce a câștigat titlul “Top Model of the World”. De atunci, a ajuns să colaboreze cu mai multe case de modă celebre, inclusiv Pierre Cardin.

După ce a terminat Facultatea de Drept la Universitatea Româno-Americană, Loredana a decis să-și urmeze pasiunea pentru actorie. În 2013, a fost acceptată la The Lee Strasberg Theatre and Film Institute, o școală prestigioasă din California. Aici au studiat vedete precum Robert De Niro, Angelina Jolie și Scarlett Johansson.

În urmă cu mai mulți ani, Loredana Salanţă a colaborat cu PDL Bistrița-Năsăud, punând la dispoziția partidului manechine de la agenția ei pentru diverse evenimente. Mai târziu, în 2013, s-a orientat către PSD, participând la acțiuni sociale alături de organizația de tineret a partidului.

 

De asemenea, ea și sora ei, Cosmina, au câștigat un contract important de 9,73 milioane de euro pentru deszăpezirea Dâmboviței. În urmă cu trei ani, Loredana a adus pe lume o fetiță, dar acest lucru nu a oprit-o să își continue cariera în modeling și să participe la concursuri de frumusețe.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button