Societate

Cine conduce CE Oltenia. Senator: Severinul conduce tot ce înseamnă CEO

Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, susține că, în prezent, Complexul Energetic Oltenia este condus de Severin prin oamenii care au fost promovați în forurile de conducere ale companiei.

Ion Iordache susține că deciziile în cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt luate, la ora actuală, de doi oameni. Mai exact, este vorba despre șeful consiliului de supraveghere, Alexandru Marcoci, care este din Severin, și președintele directoratului, Dan Plaveti. Președintele PNL Gorj afirmă că” dintr-o eroare materială”, grupul nr.5 Rovinari n-a fost prins în PNRR, deși au fost băgate sute de milioane de euro pentru modernizarea lui. “Grupul nr.5 de la Rovinari nu este pomenit în PNRR dintr-o eroare materială, se pare. E un nou motiv pentru a rediscuta PNRR-ul. În primul rând, modificarea planului de restructurare pe cele două motive care nu țin de noi, țin de companie și de condițiile pe care le-am îndeplinit sau nu la nivel de companie și această eroare care se pare că a fost făcută. Eu vă spun că grupul nr.5 nu este prins în PNRR. Asta înseamnă că avem motiv, astăzi, să redeschidem acest subiect. Primii care ar trebui să se aplece asupra acestei probleme și să înceapă demersurile sunt managementul companiei și consiliul de supraveghere, care sunt condus de doi oameni. Consiliul de supraveghere e condus de Alexandru Marcoci, care este de la Severin, și președintele directoratului, Dan Plaveti. Severinul conduce, astăzi, Complexul Energetic Oltenia prin oamenii pe care i-au adus aici. Tot ce înseamnă directori, consiliul de supraveghere, cu atribuții de decizie importante în companie, sunt aduși de la Severin. Este vorba de decizii care au fost luate și acceptate de către toată lumea”, a conchis parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button