Societate

Cine blochează aplicarea Legii nr.197/2021. Un lider din CE Oltenia prezintă dovada

Unul din liderii sindicali care au protestat pentru reducerea vârstei de pensionare în minerit și energie, Vasile Tivig, acuză că șefii caselor teritoriale de pensii blochează aplicarea Legii nr.197/2021.

Ministerul Muncii a transmis conducerii Federației Energetica un răspuns potrivit căruia aplicarea Legii nr.197/2021, de reducere cu 13 ani vârsta de pensionare în minerit şi energie, este atributul exclusiv al Casei de Pensii. Liderul sindical din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Vasile Tivig, a publicat, pe pagina de socializare, această adresă. Sindicalistul îndeamnă din nou angajații CEO cărora le vor fi respinse dosarele de pensionare să dea în judecată conducerea Casei de Pensii Gorj pentru abuz în serviciu. „Iată confirmarea faptului că șefii caselor teritoriale de pensii sunt responsabilii exclusivi de neaplicarea Legii 197/2021! Deci, împotriva acestora trebuie îndreptate acțiunile penale pentru abuz în serviciu. Răspunsul este primit de președintele Federației Energetica, singura care se mai interesează și de drepturile salariaților din C.E. OLTENIA. Oare ce discuții a purtat deputatul Mihai Weber la Ministerul Muncii, de se spală ăștia așa repede pe mâini? Sau ne-a aburit din nou?”, spune Vasile Tivig.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button